Relaţii bilaterale

Cadru juridic bilateral

 

Dialogul politic

  • La nivel înalt

Președintele României, a efectuat vizite oficiale în Tunisia în perioadele 15-16 octombrie 1995 si 10-13 ianuarie 2003.

  • Pe linia ministerelor de externe

În februarie 1995, s-a desfășurat vizita oficială în România a ministrului de externe al Tunisiei. Cu această ocazie, a fost semnat Protocolul de colaborare între cele două ministere de externe.

Cei doi miniștri au avut întrevederi cu prilejul vizitei la nivel înalt (Tunis, ianuarie 2003), precum şi la New York, în marja sesiunii Adunării Generale ONU (septembrie 1998 şi septembrie 2005) și Napoli, cu prilejul Conferinței ministeriale euro-mediteraneene (decembrie 2003). În perioada 23-24 ianuarie 2008 a avut loc vizita ministrului român al afacerilor externe la Tunis, iar în perioada 1-3 iunie 2008 a avut loc vizita ministrului tunisian al afacerilor externe la București, prilej cu are cei doi miniștri ai afacerilor externe au coprezidat lucrările celei de-a XIV-a sesiuni a Comisiei mixte româno-tunisiene de cooperare economică și tehnică.

Urmare revoluției tunisiene de la 14 ianuarie 2011, ministrul de externe român, Teodor Baconschi, a efectuat o vizită de prietenie în Tunisia în perioada 15-16 iunie 2011.

Pe linia ministerelor de externe, s-au organizat consultări pe probleme bilaterale și internaționale, la Tunis (în ianuarie 2006, aprilie 2009, iunie 2012, iulie 2014 la nivel de secretar de stat; în februarie 1990, martie 1994 - la nivel de director și decembrie 2003 - la nivel de director general) și la București (în iulie 1991, septembrie 2000 și decembrie 2005, la nivel de secretar de stat).

In perioada 13-15 iulie 2011, la București, a fost organizat, sub egida MAE român, Seminarul cu tema « Africa de Nord și Europa de Est: perspective și experiențe împărtășite », la care au participat 40 de experți din Tunisia și Egipt. Seminarul a fost prima acțiune prin care România a confirmat disponibilitatea sa de a sprijini procesele de transformări democratice în lumea arabă inițiate prin revoluțiile din Tunisia și Egipt .

În perioada 1-2 iunie 2012, a avut loc vizita la Tunis a domnului secretar de stat Dan Petre, pentru consultări politice. Vizita a inclus discuții cu ministrul Afacerilor Externe, Rafik Abdessalem, şi primiri la Președintele Adunării Naționale Constituante, la ministrul justiției, la ministrul comerțului și la ministrul învățământului superior. Convorbirile au prilejuit reiterarea voinței politice comune de impulsionare și diversificare a relațiilor bilaterale în toate planurile, cu precădere în domeniul economic, și au fost analizate oportunitățile de continuare a asistenței pentru tranziția democratică.

În perioada 16-18 iulie 2014 a avut loc vizita la Tunis a secretarului de stat pentru afaceri globale Carmen Burlacu. Au fost organizate consultări politice bilaterale cu omologul tunisian, fiind trecute în revistă stadiul și perspectivele relațiilor româno-tunisiene, în contextul aniversării a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Părțile au subliniat interesul pentru consolidarea dialogului politic, dezvoltarea cooperării economice, continuarea și diversificarea proiectelor din domeniile educației și culturii, actualizarea cadrului juridic bilateral. Au fost discutate și aspecte ale cooperării UE și NATO cu Tunisia, precum și coordonarea dialogului și cooperării bilaterale în cadrul ONU și al altor organizații internaționale. Au fost trecute în revistă principalele probleme de actualitate aflate pe agenda regională. Au mai fost organizate întrevederi cu Președintele Adunării Naționale Constituante și cu miniștrii Comerțului și Artizanatului, al Culturii și al Învățământului Superior și Cercetării Științifice.  

  • Pe linie parlamentară

În februarie 2012, la nivelul Parlamentului României, a fost reconstituit Grupul parlamentar de prietenie România-Tunisia.

În perioada 3-7 martie 2008, o delegaţie a Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor a Parlamentului României a efectuat o vizită oficială în Tunisia. O vizită de răspuns a Comisiei de Politică Externă a Camerei Deputaţilor a Republicii Tunisiene a avut loc la Bucureşti, în luna aprilie 2009.

În perioada 21-24 septembrie 2003, o delegație a Camerei Deputaților din Tunisia, condusă de președintele acesteia, domnul Fouad Mebazaa, a vizitat țara noastră. Ca răspuns la această vizită, o delegație a Camerei Deputaților a Parlamentului României, condusă de președintele acesteia a vizitat Tunisia în anul 2004.


Asistență interguvernamentală şi colaborare pe linia societăţii civile

Anual, reprezentanți ai MAE tunisian participă la Cursul de pregătire în domeniul afacerilor europene organizat de Institutul Diplomatic Român. Totodată, reprezentanți ai instituțiilor specializate iau parte la cursul de pregătire și formare profesională în domeniul gestionării crizelor civile.

În perioada  5-9 mai 2014 a avut loc, în cooperare cu UNODC, vizita de studiu la București a unui grup de 11 magistrați tunisieni. Au fost organizate conferințe și ateliere de lucru vizând transferul expertizei românești în materie de reforma justiției, cu sprijinul DIICOT, DNA, DGA, ANI și al Parchetului General.

În perioada 21-23 ianuarie 2013 a avut loc la Tunis seminarul „Face to face meeting”, organizat de Clubul de la Madrid şi Comunitatea Democraţiilor. Au avut loc consultări între factorii de decizie tunisieni şi personalităţi politice din alte ţări implicate direct în procesul de tranziţie democratică. Din partea României a participat, în calitate de fost prim ministru, dl. Petre Roman, membru al Camerei Deputaților.

Între 17 şi 22 decembrie 2012 s-a deplasat la București, pentru un schimb de experiență o delegaţie din partea Ministerului tunisian al Drepturilor Omului şi Justiţiei Tranziţionale. Au avut loc consultări cu conducerea IICCMER pe linia gestionării arhivelor şi a procesului de reconciliere cu trecutul.

In perioada 21-25 iunie 2011, dl. Emil Constantinescu, fost președinte al României, a participat, la Tunis, ca invitat la conferința « Tranziție democratică și dezvoltare în Tunisia » organizată de Centrul de studii pentru dezvoltarea reuniunii de nord-vest.

 

Relaţii cultural-ştiinţifice

După aderarea României la UE se înregistrează o creștere a interesului cadrelor academice, universitare și a cercetătorilor din ambele țări de a participa la reuniuni și dezbateri internaționale desfășurate fie în România fie în Tunisia.

În România se află la studii circa 1.400 de tineri tunisieni, în principal în domeniul învățământului medical, farmaceutic și al științelor economice.


Regimul vizelor

Există obligativitatea obținerii vizei pentru cetățenii tunisieni, titulari de pașapoarte simple.
Cetățenii români posesori de pașapoarte simple nu au nevoie de viză dacă sejurul lor în Tunisia nu depășește 90 de zile.

 

Le Théâtre Odéon - Pièce de théâtre Gardenia

10.12.2018

A l'occasion du Centenaire de la Grande Union de Roumanie, le Théâtre Odéon de Bucarest est à Tunis avec la pièce de théâtre Gardenia de Elżbieta…

Valabilitatea pașaportului românesc electronic

19.07.2018

Începând de vineri 20 iulie 2018 (conform modificărilor și completările aduse Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor…

Sărbătoarea de Halloween

24.10.2018

Sărbătoarea de Halloween a sosit și la secția consulară a Ambasadei României la Tunis! Copiii comunității românești din Tunisia dar și prietenii lor …